A provocat un atac de epilepsie cu o postare pe Twitter

de: Alexandru Puiu
19 12. 2016

Nemulțumit de articolele unui redactor Vanity Fair, un individ i-a provocat acestuia un atac de epilepsie cu o postare pe Twitter.

Deși ne-am lămurit de foarte multe timp că internetul nu este un loc pașnic, nu cred că se aștepta cineva ca o rețea socială să fie folosită pentru a provoca rău fizic unei alte persoane de la distanță. Din păcate, asta s-a întâmplat în urmă cu câteva zile.

Activitatea trolilor online, aproape de fiecare dată, implică realizarea de pagube emoționale. Unele victime, indiferent de vârstă, au ajuns chiar să se sinucidă din cauza stresului provocat de aceste persoane rău intenționate, din cauza insultelor ajunse online sub diferite forme. Astfel de gesturi nu mai sunt de mult timp o premieră.

Se pare însă că un trol a reușit să fie foarte creativ în momentul în care i-a provocat de la distanță un atac de epilepsie lui Kurt Eichenwald. Acesta din urmă este redactor Vanity Fair și Newsweek și, din câte se pare, suferea de epilepsie. Gestul a fost realizat printr-o postare pe Twitter de către @jew_goldstein. Dacă ideea de atac de epilepsie vă este străină, merită să rețineți că poate fi provocat prin imagini luminoase ce alternează cu viteză foarte mare. Este foarte probabil să fi văzut un avertisment pe marginea acestui subiect când v-ați jucat diverse jocuri.

La scurt timp după publicarea postării respective, soția lui Eichenwald a postat folosind contul său ,,@jew_goldstein Sunt soția lui, i-ai provocat un atac de epilepsie. Am datele tale și am sunat la poliție pentru a raporta un atac.” La scurt timp după eveniment, Eichenwald a revenit online și detaliat experiența suferită printr-o serie de postări. 

Contul de twitter @jew_goldstein a fost supendat, dar nu se știe exact dacă va exista sau nu un proces împotriva persoanei respective. În orice caz, gestul poate fi clasificat fără probleme ca fiind unul dintre cele mai malițioase desfășurate vreodată online.